Romanizarea traco-dacilor. Mărturii epigrafice

centru sus

Daciştii contestă adesea romanizarea dacilor spunând că nu există nici o mărturie scrisă în acest sens. Ba uite că există! Chiar o întreagă serie de inscripţii , majoritatea pietre funerare sau comemorative, pe care apar însemnări ce atestă daci, în unele cazuri familii întregi, aflaţi cu toţii în diferite stadii de romanizare. Le puteţi găsi în Istoria românilor din Dacia traiană a lui A.D. Xenopol, la paginile 184-189, prima ediţie, 1888 (vezi aici). Ca să vă uşurez munca am să le redau eu mai jos împreună cu comentariile marelui istoric şi câteva observaţii personale.

“Din inscripţiuni nu vom raporta aice decât acele ce se referă fără îndoială la prezenţă dacilor sub stăpânirea romană şi nu acele, în care nu se poate hotărî, dacă numele amintit nu este cumva acel al unui colon(ist) trac sau iliric, şi dovedeşte numai prezenţa elementului trac în Dacia. De aceea vom lăsa la o parte, din inscripţiunile ce vom aduce, toate acele în care s-ar întâlni nume ce pot găsi o analogie în acele trace sau ilirice, şi ne vom mărgini numai la acele ce nu seamănă cu nici a unui popor cunoscut, şi care totuşi, prin forma şi sunetul lor, lasă a fi întrevăzute ca aparţinând ramurei eranic a limbilor arice.

1) Aia lui Nando (în original “Aia Nandonis”) a trăit 80 de ani. Andrada lui Bituva (Andrada Bituvantis) a trăit 80 de ani, Bricena a trăit 40 de ani, Iusta a trăit 30 de ani, Bedar 12. După moartea ei Herculan libertul a pus (această piatră) patroanei sale drept recunoştinţă

Numele conţinute în această inscripţie ne arată învederat pe membrii unei familii dace, care adoptase însă moravuri romane, ceea ce reesă întăi din punerea însuşi a pietrei, obiceiu roman, apoi din împrejurarea că o vedem posedând liberţi, ceea ce o arată tot odată că dispunea de mijloace.”

Observaţie: Iată aici, aşadar, o familie de daci cu obiceiuri romane. Cum se cheamă când un popor începe să aibă trăsături romane? Şi oare de ce aceşti daci, precum şi cei ce vor urma, scriau în latină şi nu în dacă?

“2) Zeilor Mani: Lui Aeliu Andena (Aelio Andennae), Auliu Macrin Epidianul (Aelius Macrinus Epidianus), augustal al coloniei şi Macrina Marcia fiica puseră (această piatră).

Andena fiind un nume dac,urmează că acel ce îl purta îşi măritase fata, care poartă numele roman de Macrina Marcia, după (cu) un personaj, care din numele ce-l poartă Macrin Epidianul sau Epidiu pare a fi un dac romanizat.”

Observaţie: Deci un dac pe nume Aelio (ghici ciupercă ce-i!) îşi dă (mărită) fata cu numele roman de Marcia (nume roman nobil, purtat de nevasta împăratului Titus şi de mama lui Traian) după un oarecare dac romanizat. Se-ngroaşă gluma!

“3) Părinţii Ulcudiu a lui Bedar şi Suta lui Epicad au pus (această piatră) prea iubitei lor fiice, ce a fost ucisă de tâlhari, însă resbunată.

Numele fetei lipseşte,partea superioadă a pietrei fiind ruptă. Părinţii ce-i pun inscripţia, poartă însă invederat nume de caracter dac.

4) T.M. au pus (această piatră) spre recunoştinţa Domiţiei (Domitia) lui Clon (Cloni), care au trăit 30 de ani.

Domiţia,nume roman; a lui Clonus,nume dac.

5) Zeilor Mani. Aelius Diaies au trăit 90 de ani şi i-au pus (această piatră) Aureliu Ditugeniu (Aurelius Ditugenius) fiul şi moştenitrorul părintelui prea iubit spre recunoştinţă”

Atât fiul cât şi tatăl cu nume romane, iar familii dace.”

Observaţie: Curios lucru! Oare de ce îşi luau dacii nume romane şi îşi “botezau” copii tot cu nume de-ale romanilor? Răspuns pentru nota zece.

“6) Zeilor Mani. Mavida fiica lui Epicad (Epicadi), care a trăit 45 de ani, soţul iubitei sale soţii pune (această piatră). Aice odihneşte.

Numele şi cognumele sunt caracteristic dace.

7) Zeilor Mani. Aureliu Fabiu (Aurelius Fabius), purtătorul steagului aripei Siliane a trăit 28 de ani şi 11 luni, Aureliu Rebur (Aurelius Reburus) veteranul şi Fabia puseră (această piatră) fiului prea iubit dar şi lor.

Amestecare caracteristică între nume latineşti şi dace, care îndegetează o contopire a acestor doue elemente. Astfel fiul mort poartă numele roman de Aureliu Fabiu şi era purtătorul steagului unei ale; pe mumă o chiamă tot Fabia, iar tatăl care se numeşte şi el cu numele roman de Aureliu, mai poartă şi cognumele de Reburus, formă invederat neromană şi care, neregăsindu-se nici la traci nici la ilireni, urmează ca să fie de origine dacă.”

Observaţie: Hopa! Ce observăm: dacul pe nume AURELIUS Reburus avea cu nevasta pe nume FABIA un fiu cu numele în totalitate roman de Aurelius Fabius, care, colac peste pupăză, mai era şi purtător de stindard al cavaleriei romane.

“8) Sola lui Mucatru (Mucatri), veteran din aripa frontoniană, au împlinit juruita făcută lui Apolon.

Inscripţie însemnată prin aceea că arată pe un dac întors la religia romană, de oare ce dedică o piatră lui Apolon.”

Observaţie: Celor care au citit basnele romantice ale doamnei Iulia Mihăileanu despre acei daci inexistenţi ce-şi apărau “credinţa strămoşească” cu preţul vieţii, s-ar putea să nu le vină să creadă că strămoşii lor neromanizaţi defapt se închinau la falşii dumnezeii ai “cotropitorului”. Însă pietrele, spre deosebire de doamna Mihăileanu, nu mint, dragilor.

“9) Zeilor Mani.T Aeliu Ariort (Aelio Ariorto) quattuorvir anal al municipiului Drobeţilor ucis de tâlhari au trăit ani 57. Digna prea iubitului ei soţ Publ. Aeliu (Aelius) fiul şi Publ. Aeliu Valente (P.Aelius Valens) fiul şi Udar (Bedarus) nepotul spre recunoştinţă i-au pus (această piatră).

Videm aice un dac în fruntea unui municipiu. Fameia lui poartă un nume roman. Tot aşa ŞI CEI DOI FII AI SEI, iar nepotul seu nume dac; DOVADĂ INVEDERATĂ DE CONTOPIREA DACILOR CU POPORUL ROMAN, de latinizarea lor şi de dobândirea dreptului de cetăţenie,fără de care îmbrăcarea dregătoriei de quattorvir ar fi neexplicabilă.(…)”

Observaţie: Sublinierile îmi aparţin.

“Dacă însă inscripţiunile raportate până acuma nu conţin decât nume, pe care forma lor,ce nu se regăseşte la nici un alt popor cunoscut, ne împinge a le atribui poporaţiunei de baştină, posedăm altele în care se spune lămurit că individul pomenit aparţinea acestei poporaţiuni.

10) Iuliu Secundinul (Iulius Secundinus) veteran rechemat în slujbă (evocatus) al cohortei III a salariorilor care a trăit ani 85 DE NAŢIUNE DAC, Atticia Sabina soţia lui şi Iul. Costas fiul şi moştenitorul spre recunoştinţă.

Iulius Secundinus este deci arătat anumit ca DE NAŢIUNE DAC şi cu toate acestea poartă un nume în totul roman, O DOVADĂ DE COMPLECTA ROMANIZARE A DACILOR CE RĂMĂSESE SUB DOMNIA ROMANĂ. Câţi daci se pot ascunde sub nume romane, la care nu mai e însemnată, ca în inscripţia analizată, originea individului, de oare ce el poate o şi uitase şi trecea drept roman neaoş! Femeia lui Secundinus poartă numele de Atticia, care este dac, iar cognumele de Sabina, invederat roman; încât aice nu mai rămâne nici o îndoeală că avem a face cu daci romanizaţi.”

Observaţie: Ce să observăm? Că există inscripţii de indivizi cu origine dacică certă ce poartă nume romane neaoşe şi totuşi secăturile dacomane o ţin una şi bună că dacii nu aveau cum să se romanizeze?

“Tot acelaş lucru dovedeşte şi următorul fragment de inscripţiune, în care însuşi numele dacului este stâlcit, dar după finală este de sigur roman.

11) Iuliu Pi…tinul cetăţean dac (Iulius Pi…tinus,cives dacus).”

Un dac cu numele Iulius. Mai au rost comentariile?

Alexandru Xenopol a publicat pentru prima dată aceste informaţii în 1888. De atunci şi până astăzi au trecut 128 de ani iar Istoria românilor din Dacia Traiană a fost publicată în cel puţin cinci ediţii. Oare după atât amar de vreme de când lucrurile astea sunt cunoscute tovarăşii dacomani chiar nu au avut timp destul să afle de ele şi să spună barem că nu există destule dovezi din care să reiasă romanizarea dacilor, în loc să afirme, sus şi tare, că nu există nici una? Evident că au avut. Da’ nu-i mai simplu să te faci că plouă şi să mergi pe burtă, să te faci că mărturiile astea nici nu există? Oricum nu se pune problema să fie prinşi cu mâţa-n sac de către ai lor gură-cască ascultători şi cititori; publicul lor are oroare de istoria oficială, deci nici o şansă să vezi un dacoman citindu-l pe Xenopol.

Până una-alta rămâne cum am stabilit: traco-dacii s-au romanizat. Asta arată inscripţiile lor.

4 thoughts on “Romanizarea traco-dacilor. Mărturii epigrafice

  1. Mai este si cartea lui Nicolae Branga pe care ai mentionat-o cu alta ocazie, respectiv “Italicii si veteranii din Dacia”, apoi Opreanu cu “Colonizare si aculturatie in Dacia.Mecanismele integrarii in lumea romana”. Carti care nu sunt spectaculoase precum ale dacistilor,dar prezinta lucrurile cat mai apropiat de realitate.

  2. “basnele romantice ale doamnei Iulia Mihăileanu “? Are dreptate Iulia Mihăileanu. Ale voastre sînt basne romantice, cum e acesta că dacă s-au găsit inscripţii în latina clasică gata e dovadă de romanizare. Înscripţiile din Rep Moldova erau toate in rusă, dar moldovenii nu s-au rusificat!
    Numele nu dovedeşte nimic. În Germania azi jumate din populaţie poatră nume de botez americane şi franceze, dar ei sînt tot nemţi. Eu locuiesc în Germania şi de aceea ştiu ce vorbesc!
    În sec 19 românii purtau şi nume greceşti. Erau tot români.
    “Un dac cu numele Iulius. Mai au rost comentariile?”
    Bineînţeles! Numele Iulius nu dovedeşte romanizare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s