Haşdeu şi Şcoala Ardeleană: câteva observaţii

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că dacomanii au un cult ignorant pentru Bogdan P. Haşdeu. Cu toate că majoritatea n-au citit în viaţa lor nicimăcar o pagină scrisă de Haşdeu, iar cunoştinţele faţă de operele lui sunt sumare, cel mult superficiale, ei practică faţă de marele om de ştiinţă un soi de adorare oarbă, sectantă. Au aflat ei, din auzite evident, că Haşdeu ăsta ar fi scris el la un moment dat o carte despre daci ca să le dea cu ea peste bot ultra-latiniştilor ăia din Şcoala Ardeleană (ptiu, drace!), care n-aveau altă treabă decât să-i scoată pe respectivii daci din istorie pentru a netezi calea implementării (greco-)catolicismului printre românii noştrii din acea vreme. Şi uite-aşa, prin telefonul fără fir al culturii insuficiente a ajuns Haşdeu să fie unanim acceptat de trăzniţii dacomani ca cel mai înverşunat duşman al latinităţii şi anti-romanist prin excelenţă; se înţelege de la sine că nega romanizarea traco-dacilor şi componenta romană a neamului nostru.

Doar că şi de data asta realitatea nu ţine cu daciştii.

În vreme ce e adevărat că Haşdeu a combătut exagerările Şcolii Ardelene în acea carte despre daci (e vorba de studiul Perit-au dacii?, apărut în 1860), adesea chiar pe un ton usturărtor, în acelaşi timp el a recunoscut şi evidenţiat importanţa întregii mişcări şi o vedea justificată de împrejurări şi contextul istoric, repet, în ciuda anumitelor ei neajunsuri. Şi cu atât mai puţin a negat el latinitatea limbii române. Pe lângă asta, Haşdeu îi atribuie Şcolii Ardelene meritul de a produce specialişti de mare valoare, cum este cazul lui Augustin Treboniu Laurian, care a intuit metode perfecţionate de cercetare lingvistică înainte ca ele să fie pe deplin dezvoltate în occidentul european.

Redau mai jos doar câteva păreri ale cărturarului despre Şcoala Ardeleană şi romanitatea noastră, precum şi motivul pentru care spun că dacomanii sunt ignoranţi când îl privesc ca pe unul de-al lor. Toate citatele sunt din B. P. Haşdeu, Istoria limbei române, Partea I. Principie de linguistică, Bucureşti, 1881*:

„Naţiunea română a făcut într-un scurt interval nişte paşi atât de mari şi atât de iuţi pe calea progresului general, încât cercul său de cugetare lărgindu-se peste măsură, literatura la noi şi mai ales ştiinţa se văd silite vrând-nevrând a căuta din afară un arsenal de expresii, pe care nu le află de loc sau nu le găsesc după plac în graiul poporului. Acel arsenal ni-l procură latina şi limbile romanice, de care ne leagă ginta, curentul de aspiraţiuni, însăşi provenienţa culturii noastre actuale.” (pag. VIII)

„Primele încercări asupra graiului popular al Românilor, conduse într-un mod ceva mai sistematic, se datoresc unei pleiade de Ardeleni: Şincai, Samuil Micu, Petru Maior**, a căror mărime trebuie măsurată nu prin ceea ce ei au făcut, ci prin ceea ce voiau să facă: a deştepta naţionalitatea română, a o deştepta cu orice preţ. „Sunteţi fii ai Romei!” au strigat ei; şi Românul, zguduit din somn, s-a pus pe gânduri. (…) Această şcoală a produs doi bărbaţi dinaintea cărora caută (în original cată– n.m.) să se închine toţi Românii: Cipar (Timotei Cipariu) şi Laurian (Augustin Treboniu Laurian). Cipar a suspus cel dintâi unui studiu critic vechile texte române. Laurian, pe de altă parte, a presimţit înainte de somităţi occidentale, două dintre pârghiile cele fundamentale ale Lingvisticii contemporane: neîntrerupta continuitate dialectală şi reconstrucţia prototipurilor. Când el zice că dialectul sard unesc Italia cu Spania, dialectul pimontez pe Italia cu Franţa, iar dialectul sicilian pe Italia cu România; când el reconstruieşte apoi pentru „Tatăl-nostru” românesc de astăzi trei tipuri succesive anterioare, care îl leagă cu „Pater-noster” latin; procedura poate fi necorectă, dar ideea- dezvoltată mai târziu de Schleicher, de Schuchardt, de Ascoli- e roditoare şi adevărat ştiinţifică.” (pag. IX-X)

„Şi totuşi această şcoală, pe care o justificau împrejurările naşterii sale şi latinitatea cea reală a limbii române, trebuia să cadă prin exces.”*** (pag. X)

„Ca onestitate ştiinţifică, reputaţia lui Petru Maior e mai presus de orice mustrare. Niciodată el  n-a născocit un cuvânt, o formă, o semnificaţie, după cum îî venea mai bine la socoteală.” (pag. XIII)

„Nu numai ca metodă şi ca onestitate ştiinţifică, dar şi ca principiu, exageraţiunea latinomană a lui Petru Maior este mai legitimă decât exageraţiunea slavomană a lui Cihac. Petru Maior, exagerând latinitatea graiului român, exagerează un adevăr, la care ştiinţa tot va trebui să revină, după ce-şi va da mai întâi osteneala de a înlătura trăsurele cele încărcate.” (pag. XIV)

„Limba română oferă lingvistului un câmp de cercetare pe atât de nou pe cât de important. Nou, căci până acum ea a fost studiată din când în când într-un mod monografic, dar nu s-a scris nimic solid asupra totalităţii sale. Important, căci ea singură reprezintă ramura orientală a familiei romanice, având astfel în cumpănă aceeaşi greutate pe care o are ramura occidentală întreagă, adică dialectele italiene, spaniole, portugheze, provensale, reto-romane şi franceze luate la un loc.”  (pag. XIV)

După cum am spus, este adevărat că în studiul „Perit-au dacii?” B. P. Haşdeu combate Şcoala Ardeleană şi demonstrează exagerările ei. Vedem însă că în acelaşi timp el nu consideră întreaga mişcare ca pe un lucru rău, ba dimpotrivă ca pe ceva justificat prin adevărul, chiar şi parţial, al pretenţiilor ei şi împrejurările în care a apărut, anume discriminarea românilor ardeleni pe motive etnice şi exploatarea lor de fără milă de către clasa conducătoare minoritară. Haşdeu a reuşit să înţeleagă dacă nu binele atunci măcar utilitatea întregului demers urmărit prin Şcoala Ardeleană şi nu a negat, după cum am arătat, adevărul fundamental, nucleul cultural, susţinut de aceasta: noi românii ne tragem din romani, limba noastră coboară din latină şi suntem cei mai vechi locuitori ai acestui teritoriu în care trăim. Restul sunt aspecte mai mult sau mai puţin importante.

Aşadar, stimaţi colegi dacişti, încetaţi cu revendicările. Haşdeu nu-i de-al vostru. După standardele voastre deplasate el aparţine celor pe care îi numiţi „latinişti”. Prin urmare daţi-mi voie să-l poftesc lângă alţi doi „latinişti” de seamă: Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu .

Se cam îngroaşă lista de personalităţi „trecute” (defapt aflate mereu) în barca adversarilor Mişcării dacologice.

 

Note:

* Publicată deci la douăzeci şi unu de ani după Perit-au dacii?

** Gheorghe Şincai şi Petru Maior au făcut parte din Şcoala Ardeleană, ca să fie clar pentru toată lumea.

*** Poftiţi dovada că el nu nega latinitatea limbii române.

6 thoughts on “Haşdeu şi Şcoala Ardeleană: câteva observaţii

  1. Scriitorul Constantin Negruzzi are o nuvela interesanta- Cum am invatat romaneste publicata in ” Pacatele tineretelor”. Iata ce ne spune Negruzzi in final ” astfel Petru Maior m-a invatat romaneste”. Deci, cum pot sa- si inchipuie dacistii ca Hasdeu putea sa arunce cu pietre intr-o miscare intelectuala si nationala de redesteptare nationala. Vina de a interpreta ad literam pe Eutropius a fost facuta nu numai de ei, dar in aceasta capcana au cazut si alti istorici occidentali contemporani. Ei au reflectat o parte a unui anumit curent istoric si pentru acest lucru urmasii nedemni ai acestor intelectuali ii improsca cu noroi. Articolul este excelent si o singura completare as face, cea referitoare la concluzia lui Hasdeu, la finalul articolului Perit-au Dacii?,care este inca un omagiu adus Scolii Ardelene.

    1. Mersi pentru aprecieri!

      Dacistii-corifei (Săvescu, Roxin, Chelaru, Iscru etc.) ştiu bine cum stau defapt lucrurile cu Haşdeu şi Şcoala Ardeleană. Dar mizează, cu succes, că dacistul de rând nu cunoaşte lucrurile astea şi nici nu se documentează sau verifică ce a aflat de la ei. Şi ştiu bine că publicul lor înghite pe nemestecate, aşa că doar îi inisinuează, nu îi spune explicit (ca la nevoie să o poată da la întors: “Noi n-am spus niciodată aşa ceva” ), că Haşdeu era la cuţite cu romanitatea noastră, implicit cu Ş.a. Manipulare prin sugestie. Un tertip ordinar, în definitiv. Dar funcţionează. Drept dovadă, dacomanul de rând ŞTIE că Haşdeu “era cu dacii”, nu “cu romanii”. Deci ei nu îşi închipuie absolut nimic. Turmele de oi inculte care îi ascultă şi-i cred se ocupă cu asta.

  2. Este putin mirabila, ca sa zic asa, ignorarea lui Criton. El nu e un autor care a scris la un interval de…dupa evenimente. A fost contemporan cu razboaiele si mai ales, a fost acolo. De Dio si de Eutropius se discuta la greu (se dezbate, se studiaza, se interpreteaza ce au scris). Criton nu este nici citat, adus in discutie, nici interpretat/dezbatut, nici combatut (singurul loc, daca nu ma Insel, in care l-am vazut mentionat e Fontes Historiae, unde este pur si simplu tradus, iar apoi (sub genericul probabil) exista o nota in subsolul paginii). Lucruri care le-as gasi interesante. E pur si simplu pus in umbra, ca si inexistent.

  3. @Sorin Criton a fost preluat si citat de mai scriitori, unul este Ioannes Laurentius Lydus care in capitolul referitor la Iustinian si la instituirea prefecturii Scitia spune:”tara pe care mai intai a cucerit-o Traian invingand pe Decebal, regele getilor si aducand la Roma,dupa cum o afirma Criton,CARE A LUAT PARTE LA RAZBOI,cinci milioane de libre de aur si de doua ori pe atatea de argint, afara de cupe si vase de un mare pret,si turme,si arme,si MAI MULT DE CINCI SUTE DE MII DE BARBATI,foarte razboinici”-sursa G.P. Lisseanu – Dacia in autorii clasici, pag.295. Dacii luati prizonieri au fost vanduti ca sclavi, dacii care au fost incorporati ca auxiliari proveneau din cei care, fie au fost neutri,fie l-au parasit pe Decebal dupa primul razboi. Daca analizam sursele istorice, imaginile dupa Columna lui Traian si descoperirile arheologice ( de ex cartea lui N.Branga- Italicii si veteranii in Dacia) care atesta lipsa organizarii dacilor in civitas in provincia Dacia Felix putem avea o imagine cat de cat reala a populatiei bastinase si a numarului de colonisti adusi.

    1. Istoricii care au redactat “Fontes…” sunt de părere că valoarea prăzii de război e exagerată de Criton.
      În orice caz doar citatele respectivilor ne-au mai rămas din opera lui; cine stie ce adevăruri tulburătoare erau scrise acolo de a trebuit să dispară !? 🙂

  4. Este o parere a istoricilor romani care considera ca s-a gresit la….copiere, dar daca Basarab I ofera ~1,5 t de argint lui Carol Robert de ce nu putem considera ca romanii au luat 1500 t de aur? S-a demonstrat ca abia in perioada Revolutiei industriale s-a reusit depasirea productiei ” industriale” din vremea romanilor iar circulatia monetara din antichitate a fost depasita abia spre sfarsitului evului mediu. Dupa retragerea romana s-au gasit numeroase ” depozite” de monede romane, ceea ce demonstreaza ca legaturile economice au continuat. De ex am vazut ca istoricii romani care au comentat Breviarul lui Eutropius au acceptat cifrele lui Criton, parerile sunt impartite.
    In lumea antica exista, ceea ce i-a surprins pe istoricii de astazi, o predilectie pentru date statistice: informatii despre prazi, suprafata unor provincii ( Galia, Dacia,Germania). O serie de istorici au interpretat aceste date ca fiind o figura stil, altii dimpotriva ca ceva care tinea de normalitatea societatii antice. Vedem aceasta “orientare” spre statistica si la greci, persani, la chinezi (distantele in li ale altor state) la indieni ( de ex la Maurya evidenta ambasadelor cu statele elenistice si cine a fost interesat de budism in timpul lui Asoka).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s