Dacii- Adevăruri tulburătoare (note de vizionare). Partea III

5.(…) sau chiar mai mult: se luptă să ne convingă pe toţi că dacii au fost doar nişte primitivi şterşi din istorie de Imperiul roman civilizator şi că noi suntem urmaşii Romei.

În primul rând nu există nici o luptă a oficialilor politici sau academici împotriva dacilor; nimeni nu se luptă să ne convingă de absolut nimic. Istoricii (acei oficiali academici) [6] când se pronunţă asupra unui aspect istoric arată doar rezultatele cercetărilor lor, nu trasează o dogmă căreia trebuie să ne închinăm că altfel ne ia mama naibii. Aceste rezultate, care alcătuiesc varianta oficială a istoriei noastre, pot fi crezute sau negate după placul fiecăruia, nimeni nu ţi le bagă pe gât şi nici nu te ia SRI-ul la întrebări în caz că nu eşti de acord cu ele; dar nici nu te aştepta să treci clasa dacă vii la ore şi debitezi despre daci tot ce-i trecu tovarăşului Săvescu prin cap într-o preafrumoasă dimineaţă.

Deci acea luptă, repet, nu există.

Pretinsa gâlceavă a academicienilor cu adevărul istoric, adică cu ceea ce dacomanii pretind că ar fi istoria noastră adevărată pe care, evident, ei o apără punându-şi viaţa în joc, de colosul tiranic ce caută să o îngroape, este doar o minciună şi un tertip scornit de dacişti. Minciuna asta le aduce multiple câştiguri. Unu la mână, le creşte simpatia printre oamenii de rând mereu grăbiţi să se solidarizeze cu “cel mic” ridicat la luptă împotriva “ăluia mare”. Secundo, ascunde falsitatea teoriilor promovate de Mişcarea lor. Mai exact, ca să salveze aparenţele şi să menţină iluzia că demersul lor e unul ştiinţific, daciştii se dau martiri ai luptei pentru adevăr şi vor justifica mereu că teoriile nu le sunt acceptate de oficiali deoarece aceştia caută să protejeze teoria romanizării, care e evident falsă, şi nu pentru că ceea ce spun ei, daciştii, sunt nişte trăznăi fără cap şi coadă, bazate pe te miri ce şi mai nimic. Pe lângă asta pretinsa luptă cu oficialii îi face să pară nişte bravi luptători contra unui sitem opresiv. Iar lupta contra sistemului nu doar că dă, iarăşi, bine la public (care poate fi apoi dus de nas cu multă uşurinţă) dar mai aduce şi ceva finanţe la buget. Vorba aia: cumperi un tricou cucutenesc, susţii lupta împotriva sistemului şi ajuţi spiritul dacic (a se citi bolşevic) să renească.

În definitiv colegi dacişti şitu că nu au nici o şansă să fie luaţi în serios de lumea academică şi să-şi impună teoriile lor aiurite ca variantă oficială a istoriei, implicit să şi le vadă ajunse în programa şcolară (nu aţi observat cât accent pun ei pe manualele de istorie?), poate şi să pună mâna pe ceva fonduri de la guvern, aşa că se dau persecutaţi de Putere. În realitate, departe de a-i persecuta, statul s-a arătat mai mult decât dornic să susţină demersurile lor anti-româneşti, după cum s-a întâmplat anul ăsta (2016) când Congresul al XVII–lea de Dacologie s-a ţinut la sediul ONU cu sprijinul “Misiunii diplomatice permanente a României la ONU”. Sau în 2015 când acelaşi Congres de Dacologie, cu numărul XVI, s-a desfăşurat în sediul Consiliului judeţean Buzău. Păi, ce fel de regim opresiv pune la dispoziţie opozanţilor săi politici, ideologici etc. sedii în care să-şi desfăşoare activitatea şi să-şi propage doctrina? Vă spun eu: unul închipuit.

Deci, stimaţi colegi, nu mai faceţi pe victimele dacă statul vă ţine fundul în palme.

Dar haideţi să intrăm în miezul problemei şi să clarificăm următorul lucru: sunt, ori au  fost dacii priviţi sau catalogaţi de academicieni ca “nişte primitivi”? A căutat Academia Română să convingă lumea că dacii erau nişte sălbăticiuni nespălate şi a trebuit să treacă romanii Dunărea ca să afle şi ei că există pe lumea asta ceva numit “foc”?

Răspuns: nici vorbă de aşa ceva.

Ca să ne convingem de acest adevăr, cel mai la îndemână este să consultăm operele academicienilor unde aceştia îşi prezintă rezultatele cercetărilor şi vorbesc despre nivelul de civilizaţie al dacilor.

Dacă luăm, de pildă, Istoria românilor de Constantin C. Giurescu şi o răsfoim puţin, dăm peste următorul soi de cuvinte denigratoare: “De altfel, nici n’am avea nevoie să mai argumentăm [7]: un popor de vechimea şi mărimea dacilor, cu civilizaţia şi cultura lor, nu putea fi nici distrus, nici mutat”. – Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. I, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, Bucureşti 1946, pag. 89

Acelaşi Constantin C. Giurescu, de data asta în sinteza elaborată împreună cu fiul său, istoricul Dinu Giurescu, mai spunea aşa despre daci:

“Dacii sau geţii fac parte din marea ramură indoeuropeană a tracilor (…) şi constituie, după părerea noastră, partea cea mai însemnată a acestor traci, având o civilizaţie, o cultură şi o istorie politică pe care nu au egalat-o celelate părţi. Se poate spune că dacii sau geţii reprezentau elita numeroasei ramuri a tracilor.” – Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1975, pag. 28

Şcoante cuvinte, nu-i aşa?

Ia să vedem alte cazuri de ocări academice pe seama dacilor:

– “Ţara noastră, locuită de strămoşii noştrii direcţi, a cunoscut şi a adăpostit una din marile civilizaţii originale ale antichităţii: civilizaţia geto-dacică, în secolele VI i.e.n.- I e.n.” – Petre P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 37

-“Tracii ar fi putut să întemeieze o mare împărăţie, care să ţină împotriva oricăui duşman. Aveau pricepere, vitejie şi erau aplecaţi să trăiască laolaltă ajutându-se unii pe alţii.” Nicolae Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Editura Minerva, Bucureşti, 1993, pag. 13

Vai, ce urât!

Şi ca să bat un ultim cui în coşciugul legendei “Academia Română vs geto-dacii” voi reda o scurtă dar zdobitoare frază din volumul II ( vedeţi aici) al tratatului academic de istorie a românilor elaborat şi editat, exact!, de Academia Română; la urma urmei Academia Română ne poate spune cel mai limpede părerea ei despre daci, nu? La pagina 35 din mai sus menţionatul volum secund citim aşa: “Dezvoltarea societăţii daco-getice, cu strălucitele sale realizări în sfera culturii şi civilizaţiei, a fost brusc şi violent întreruptă (de cucerirea romană – n.m.)”. – Academia Română (Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie), Istoria românilor, vol. II, Editura Encicopedică, Bucureşti 2001, pag. 35.

Scurt pe doi.

Vedeţi cum se luptă oficialii academicieni “să ne convingă pe toţi că dacii au fost doar nişte primitivi”? Spunând şi scriind despre ei că aveau o civilizaţie originală, cu strălucite realizări culturale, între ei exista o coeziune etnică şi posedau nobile însuşiri sufleteşti. Ce urât din partea lor!

Cred că exemplele de mai sus sunt suficient de grăitoare şi arată foarte clar că nici nu se pune problema de o persecuţie a dacilor dinspre Academia Română. Aşa că rog orice susţinător al acestei teorii de mult moartă şi îngropată să o lase să se odihnească în pace şi să nu ne-o mai fluture pe sub nas de fiecare dată când încercăm să legăm un dialog.

Pe de altă parte, dacă eu mă înşel şi dacii sunt într-adevăr persecutaţi de sistem prin Academia Română, îi rog pe colegii dacişti să nu se mărginească doar la a afirma acest lucru şi să ni-l şi demonstreze. Dar cu dovezi reale dacă se poate. Acuzaţiile fără acoperire au valoare zero şi nu fac decât să arate câtă dreptate NU aveţi, stimaţi colegi. Dacă nu puteţi să argumentaţi real zombie­-ul ăsta de teorie, şi fiţi siguri că nu puteţi, vă cer omeneşte să nu vă mai daţi loviţi şi persecutaţi de sistem şi să nu mai faceţi pe victimele. De victimă crescută şi ţinută în puf de persecutorul ei chiar nu s-a mai auzit până acum.

6. Aceasta să fie realitatea? Sau realitatea este că istoria României se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane?

Răspunsul la întebarea retorică a naratorului este un categoric NU. Istoria României şi a românilor NU se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane. Trecutul noastru este insuficient aprofundat, prea puţin cunoscut de majoritatea lumii şi nu atât de promovat pe cât merită. Dar NU este bazat pe falsuri grosolane.

Înainte de toate trebuie spus că istoria României şi istoria românilor sunt două lucruri diferite: prima reprezintă istoria ţării, a statului, cealaltă a poporului. Deci dacă istoria României e bazată pe un şir lung de falsuri grosolane, nu e obligatoriu ca şi istoria poporului să aibă deasemenea un fundament fals.

Apoi atât istoria ţării cât şi a neamului românesc nu sunt bazate pe “un şir lung de falsuri grosolane”, chiar şi pentru faptul că până la sfârşitul filmului daciştii nu demonstrează nicimăcar un singur caz de fals, grosolan sau minuscul, din istoria noastră, cu atât mai puţin un şir lung; aveţi răbdare şi veţi vedea că aşa este.

Înafară de asta, dacă luăm la bani mărunţi sintagma centrală din această frază, mă refer la istoria României se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane, mai observăm un alt lucru ridicol: în primul rând daciştii pretind că asupra istoriei noastre nu s-a operat, aşa, câte un fals mititel pe ici şi colo, la distanţă de bun simţ unul de altul; ei acuză o întreagă succesiune de toată frumuseţea, un adevărat şir lung, care nu e alcătuit din mici modificări, detalii neimportante la o adică, bunăoară culoarea părului sau a ochilor unei personalităţi istorici, ci de veritabile falsuri grosolane (ca şi cum s-ar spune, de pildă, că Ştefan cel Mare defapt nici nu a existat), atât de incredibile şi ridicole încât orice coate-goale îşi dă seama că sunt nişte fabricaţii ieftine. Asta spun practic daciştii. Observăm că deşi avem de secole întregi această abundenţa de mânării şi trăznăi mai mult decât evidente, a fost totuşi nevoie să ajungem până târziu în anul 2012 ca să observe cineva (i.e. tovarăşii dacomani) că istoria noastră e plină ochi de basme; unde mai pui că acei cineva nu au nici urmă de pregătire în studiul istoriei. Cu alte cuvinte nimeni, dar mai ales marii noştri istorici (Xenopol, Onciul, Pârvan, Iorga, Giurescu etc.), cu toată pregătirea lor, nu au fost în stare să vadă cât de falsificată este istoria noastră. Vă daţi seama cât de bătuţi în cap şi incompetenţi suntem dacă timp de sute de ani nu am fost în stare să producem şi noi măcar un singur istoric capabil să vadă că tot ce ştim noi despre trecutul nostru sunt doar poveşti de adormit copii proşti şi, repet, a trebuit să vină medicul Napoleon de peste ocean, din îndepărtata Americă, călare pe calul alb-imaculat al adevărului istoric şi să se ia la trântă cu zmeii Academiei Române ca să ne scoată pe noi din glodul ignoranţei identitare?

În concluzie, suntem vai de capul şi de zilele noastre. Nu ne merităm “salvatorii”.

Dar ştiţi ce e cel mai tragic? Că unii chiar sunt convinşi că aşa stau lucrurile. Iar acest lucru transcede hotarele ridicolului şi intră în zona tragicului.

Practic prin fraza istoria României se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane, tovarăşii dacomani pur şi simplu scuipă pe TOT ce au muncit generaţii întregi de istorici ca să clădească şi spun că munca lor de o viaţă nu doar că e egală cu zero, dar dă şi cu minus, din moment ce e nu este decât un şir lung de falsuri grosolane. Şi dat fiind că toate lucrările noastre de istorie sunt nişte tâmpenii ordinare, nu ne rămâne decât să le dăm la coş şi să învăţăm la istorie că dacii sunt în tot şi-n toate, pe lume există doar un singur popor, cel dac, iar dacii defapt i-au bătut pe romani, de asta nici nu mai există un Imperiu roman astăzi.

Şi încă ceva: dacă istoria noastră (a ţării sau a poporului) se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane, mai exact dacă toate lucrările de specialitate ce tratează trecutul nostru sunt nişte falsuri, atunci şi tot ce se spune în filmele Dacii- Adevăruri tulburătoare şi Dacii- Noi dezvăluiri sunt falsuri grosolane. Să vă explic de ce: la ceva timp după apariţia filmului Dacii- Noi dezvăluiri, pe site-ul Adevărul despre daci a apărut bibliografia (aici) folosită de dacişti în elaborarea lui. Problema e că în acea listă se găsesc destule nume de istorici oficiali (Pârvan, Stoicescu, Russu, Brătianu etc.) a căror opere, ştim din afirmaţiile daciştilor, sunt false. Ceea ce înseamnă că tovarăşii daciştii au folosit la rândul lor falsuri ca sursă de documentare în elaborarea celor două filme iar din asta rezultă că orice concluzie din cele două filme ( în DaciiNoi dezvăluiri se spune în rezumat cam tot ce s-a zis în Dacii- Adevăruri tulburătoare, doar că de alte persoane) bazată pe ele este neadevărată, deci adevărurilele de acolo despre daci sunt defapt neadevăruri, minciuni şi falsuri grosolane. Situaţia e de aşa natură că daciştii îşi dau cu stângul în dreptul şi când încearcă să arate un adevăr nu reuşesc decât să-şi surpe un altul: dacă, pe de-o parte, ei au folosit într-adevăr, în realizarea filmului, bibliografia prezentată acolo, bibliografie care este compusă, repet, din lucrări despre care daciştii susţin că sunt falsuri, atunci tot ce spun ei în film este deasemenea fals. Dacă, pe de altă parte, ei nu au folosit bibliografia respectivă, atunci rezultă că filmul nu are nici un fundament ştiinţific (lucru evident dealtfel) iar asta înseamnă că toate concluziile lor sunt în cel mai fericit caz îndoielnice şi nu merită să fie luate de bune.

În lupta cu adevărul, daciştii pierd în totdeauna.

 

[6] Opinia oficialilor politici e irelevantă pentru stabilirea adevărului istoric deci şi pentru discuţia de faţă.

[7] … că romanii nu i-au exterminat sau dislocat în totalitate pe daci. În acest fragment C.C. Giurescu contestă vechile păreri care spun că dacii au fost exterminaţi sau alungaţi în pribegie, nu neagă romanizarea lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s