O observaţie preliminară

Într-un articol ce se doreşte a fi răspuns la o serie de afirmaţii cu caracter istorico-religios ale preotului Visarion Alexa în cadrul unei emisiuni televizate, dar care în realitate este doar un atac asupra  Bisericii Ortodoxe Române, evident concentrat asupra clerului, domnii Daniel Roxin şi Dan Oltean, cunoscători de seamă ai tot ce este dacic sub soare, au ţinut să clarifice problemele ridicate în timpul discuţiei, analizând şi combătând în cel mai pur stil comunist spusele părintelui şi sancţionând fără milă decizia neinspirată a acestuia de a păşi în prea-sacra incintă a istoriei „strămoşilor noştri adevăraţi”, loc unde doar cei aleşi pot pătrunde.

Fără să iau tot textul la analizat deocamdată, mă voi opri doar la o singură idee subliniată de Dan Oltean, individ cu studii de specialitate în domeniul istoriei şi catalogat drept „istoric” de Daniel Roxin.

Acesta spune în articol cam aşa:

„Nu există nici o dovadă scrisă că regele erou Decebalus s-ar fi sinucis. (…) Pe de altă parte, Dio Cassius în cartea „Istoria Romană” unde sunt descrise războaiele dintre Decebalus şi Traian nu oferă nici o informaţie despre cum a murit Decebalus.”

Problema este că există o dovadă scrisă a felului cum a murit Decebal. Ironia devine şi mai cruntă când aflăm că această mărturie este consemnată chiar de Dio Cassius în “Historia Augusta/Istoria romană”:

(sursa: Fontes Historiae Dacoromanae, vol.I, ”Editura Academiei Republicii Populare Române”, 1964, pag.695)

Cum se poate oare ca un istoric de talia lui Dan Oltean să nu cunoască aceste scrieri? Răspunsul este (1) fie că le cunoaşte şi pur şi simplu trece cu seninătate peste ele deoarece nu se potrivesc cu poveştile romantice promovate de curentul dacist din care domnia sa face parte, variantă care îl descalifică din punct de vedere profesional, (2) ori nu le cunoaşte, ceea ce spune multe despre cunoştinţele sale în domeniul istoriei, iar acest lucru ar trebui să-i fie îndemn la mai multă reţinere când vine vorba de corectat spusele altora, cu atât mai puţin din poziţia deţinătorului adevărului istoric.

 

P.S. Ca supliment, Dio Cassius ne spune şi „cât la sută” din Dacia a fost „ocupată” de romani.

2 thoughts on “O observaţie preliminară

  1. Cum ramane de asemenea si cu dovada epigrafica, adica piatra funerara a lui Tiberius, care s-a dus personal dupa Decebal si i-a vazut sfarsitul?

  2. Stela lui Tiberius Maximus e putin disputata. Unii vad pe ea exact contrariul, anume că Decebal se predă şi este sarjat fără milă de bestia romană, trecând evident cu neruşinare peste “logica şi cel mai elementar bun simţ” (TM Daniel Roxin) că soldaţii romani probabil aveau ordine să-l prindă viu pe Decebal dacă se poate (mă îndoiesc că Traian ar fi dat cu piciorul unei ocazii să-l “plimbe” în lanţuri pe străzile Romei).
    Sincer nu am vrut să mă bag în troaca asta. Dio Cassius e suficient, mai ales că istoricul Dan Oltean neagă orice mărturie a sinuciderii lui Decebal din partea lui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s