de colonel (r) Lăcătuşu Gheorghe
Priveşte copile cum trec veteranii
În şiruri tăcute, bătrâni luptători!
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.
Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi, se sting
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!
Priveşte-i! Mai mişcă! Mai sunt încă vii!
Şi-aşteaptă să sune… Un ultim atac,
Căci astăzi sunt iarăşi în linia întâi
Şi-aşteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!
Priveşte-i trecând, resemnaţi, spre vecie,
Păşind măiestuos, ca lumea să ştie
Că ei n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!
Au luptat, au muncit, au tăcut… şi-au murit!
De-ai fost general, sau simplu soldat
Pe front nu contează! Nu este o lege
Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat
În luptă cu moartea. Şi moartea n-alege!
Din Est până-n Vest, întregul pământ
Cu sângele lor în război l-au udat.
Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt
Tot drumul Golgotei a fost jalonat!
Iar cei ce-au scăpat, de cumplitul infern
La matcă întorşi, au fost aşteptaţi
Potrivit obiceiului nostru etern
La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.
De-aceea copile, când trec veteranii
Cu feţele supte, de sfinţi bizantini,
Opreşte-te-n loc, căci ei sunt titanii
Istoriei noastre! Şi lor să te-nclini!
Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă
Mai dă-le onorul! Aceşti oameni trişti
Ţi-au durat viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!
Sursă: Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei. Ultimele mărturii 1940-1945, vol. VII, Editura Academiei de înalte studii militare, Bucureşti, 2002, pag. 462
