Despre omenia aromânilor

“Raporturile între rude sunt strânse printr’o iubire reciprocă şi mai cu seamă prin respectul ce se arată celor bătrâni. Vizitele între rude se fac duminicile, după biserică şi în zilele de sărbătoare. În drum lumea se salută cu bună dzua, bună seara, noapte bună (niciodată bună noapte). În călătorie: oară bună şi cale mbar (vreme bună şi drum fericit, cu noroc). Pentru mulţumire Macedoromânii n’au un cuvânt propriu. În timpul din urmă, mulţi întrebuinţează un termen grecesc, care este însă nou de tot şi nu-i răspândit pretutindeni. Acest sentiment ei îl exprimă printr’o dorinţă care variază după împrejurări. De cele mai multe ori ei mulţumesc prin: să-ni bănedzi (să trăieşti), Dumnidză s-ţî da sânătate (Dumnezeu să-ţi dea sănătate), etc.

Înjurăturile de lucruri sfinte lipsesc cu desăvârşire. Faptul acesta este foarte caracteristic pentru Macedoromânii care trăiesc în mijlocul Grecilor. Niciun popor în lume nu înjură de cele sfinte, ca Grecii.

De asemenea ei păstrează în grai din fondul latin moştenit cuvântul umânitate sau, prin metateză, uminătate, care reproduce sunet cu sunet cuvântul latin HUMANITATEM, acuzativul lui HUMANITAS. Istoricul acestui cuvânt, care derivă dela HUMANUS (omenesc), iar acesta din urmă de la HOMO (om), ne arată că în latineşte HUMANITAS se întrebuinţează spre a traduce forma grecească φυλοανθρωπια, care, la rândul ei, exprimă tot ceea ce se poate spune despre o fiinţă omenească desăvârşită sub raportul culturii şi mai cu seamă sub acela al sentimentelor de omenie şi urbanitate. Faptul că acest rar cuvânt cu o semnificaţie atât de înaltă s’a păstrat din latineşte numai în limba română, atunci când în toate celelalte limbi romanice s’a pierdut, fiindcă fr. humanite, ital. umanita, etc., sunt simple neologisme, arată că, oricare vor fi fost vicisitudinile prin care au trecut în cursul evoluţiei istorice, Românii şi, în speţă, Macedoromânii, n’au uitat, totuşi, noţiunea acestor sentimente umanitare, care reprezintă valorile morale cele mai rare.”

Sursă: Theodor Capidan, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1942, pag. 52-53.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s