Semne de îndreptare? Sau doar nişte manevre?

sah1

N-am crezut să apuc o vreme când corifeii Mişcării dacologice vor face mişto de dacomanii din subordine pe motiv că exagerează. Chiar nu credeam că va veni ziua când pe Adevărul despre daci o să se spună cu ironie, nu cu seriozitate, că dacii sunt strămoşii la tot ce mişcă şi grăieşte pe lumea asta.

Dacă în 2012 asemenea afirmaţii aveau statut de adevăr tulburător şi răsturnau cam tot ce ştim despre istoria noastră, în anul de graţie 2016 ele sunt postate cu un zâmbet discret, dar înţelegător, chiar părintesc şi devin doar nişte lucruri de care să mai râdem (vezi aici).

Dar în vreme ce salut timida lor revenire în matca normalităţii, mă gândesc dacă aceste păreri sunt într-adevăr  semne de îndreptare sau doar nişte mişcări strategice care au ca scop reabilitarea dacomaniei prin renunţarea la nişte pretenţii ajunse demult doar balast. Urmăresc ei, oare, să se descotorosească de cele mai ridicole pretenţii, dealtfel periferice şi vor să scape de acea etichetă de „dacomani/dacişti/dacopaţi” ca să poate pătrunde cu doctrina lor esenţială, de bază (inexistenţa romanizării tracilor, inexistenţa poporului român, etc.), în cercuri culturale, mediatice etc. unde mesajul lor va fi mai bine auzit şi, implicit, receptat de mai multă lume? Tot ce se poate. La urma urmei nu trebuie fii şahist de geniu ca să-ţi vină prin minte să sacrifici un pion pentru a câştiga o poziţie mai bună de atac cu regina.

Este oare cazul de o astfel de mişcare şi aici sau daciştii şi-au băgat minţile-n cap până la urmă?

Rămâne de văzut.